Perforarea Primului İnveliş Proteic Embrionar

Ce inseamna perforarea primului inveliş al embrionilor (eclozarea asistată)?

Procesul de subțiere a membranei numită „zona pellucida” care înconjoară embrionul pentru a-i ajuta pe aceştia să se atașeze de uterul mamei, se numeşte perforarea peliculei embrionar.

Înainte ca ovulul să fie fertilizat de un spermatozoid, acesta este înconjurat de o membrană protectoare. Această membrană protejează embrionul de faza de fertilizare, atât ținând împreună celulele care se divid, cât și acționând ca o barieră selectivă între mediul extern și embrion.

După a 5-a zi de dezvoltare a embrionului, călătoria embrionului, care începe de la trompe și continuă până la uter, se încheie.
În această etapă, pentru ca embrionul să se atașeze la locul cel mai potrivit din pântecele mamei și să creeze o sarcină, aceastei membrane care-l înconjoară ii trebuie o incizie , iar embrionul trebuie să iasă din membrană și să intre în contact cu celulele membranei uterine ale mamei.

În unele cazuri, membrana care înconjoară embrionul poate fi mai consistenta decât era de așteptat, iar în cazul în care această situație împiedică sarcina, membrana este subțiată printr-un proces numit perforarea invelişului proteic embrionar. (eclozare asistată).

Cum se face eclozarea asistata embrionara?

Pentru informații detaliate despre modul în care se aplică incizia stratului proteic embrionar, puteți citi conținutul .
Cum se aplică incizia stratului proteic embrionar.

İncizia stratului proteic embrionar se face de obicei în ziua transferului embrionului. Procesul se poate face mecanic la microscop, sau prin utilizarea agenților care ajuta la dizolvă membrana, sau cu laser.

Astăzi, laserul este preferat pentru că este ușor de prelucrat și de maxima siguranta.

Grupe de pacienti carora li se poate aplica metoda inciziei embrionare.

  • În grupurile de pacienți cu vârsta de 37 de ani și peste
  • În ciclurile de transfer de embrioni înghețați
  • Embrioni cu o grosime a membranei >15 µm și considerați a fi transferați
  • Se aplică atunci când se consideră necesar după evaluare în grupuri de pacienți cu eșec recurent al implantării, în ciuda transferului de embrioni de înaltă calitate.

İncizia embrionului nu este o aplicație care se realizează conform solicitării cuplurilor sau care trebuie aplicată fiecărui embrion.

Atunci când medicul dumneavoastră sau embriologii consideră că este necesar, această metodă se aplica embrionilor selectați înainte de transferul embrionului, pentru a crește succesul sarcinii.

Și final fericit, la prima încercare la Clinicii Bahçeci! ♥️

👉🏻 Femeie 46 de ani 👉🏻 Valoare 0, 4 AMH 👉🏻 İncercări …

Read More

MINUNEA TRATAMENTULUI MEDICAL ÎN AZOSPERMIE!

MINUNEA TRATAMENTULUI MEDICAL ÎN AZOSPERMIE! ✨ Am realizat minuni cu tratamentul …

Read More

Nu există nici un astfel de lucru ca imposibil în Bahceci Istanbul!

Nu există nici un astfel de lucru ca imposibil în Bahceci Istanbul! …

Read More

Succesul in azoospermie este posibil cu succesul TESE si tratamentul personalizat! ❣️

Succesul in azoospermie este posibil cu succesul TESE si tratamentul personalizat! ❣️ …

Read More

Centrul de FIV din Istanbul Bahceci! 🌟

Suntem încântați să vă împărtășim videoclipul cuplului nostru bulgar care a avut …

Read More

Succesul in azoospermie este posibil cu succesul TESE si tratamentul personalizat!

Succesul in azoospermie este posibil cu succesul TESE si tratamentul personalizat! ❣️ …

Read More

Suntem încântați să dăm vești bune cuplului nostru din Africa de Est din Bahçeci Istanbul!

Suntem încântați să dăm vești bune cuplului nostru din Africa de Est …

Read More

Azospermia (zero spermatozoizi) nu împiedică să fii tată!

🌟Azospermia🌟 (zero spermatozoizi) nu împiedică să fii tată! Cuplul nostru a …

Read More

Prima İntalnire cu Medicii Noştri

VA SUNAM NOİ

    Te sunăm noi

    Numărul tău de telefon


    WhatsApp
    Te sunăm noi

      Va sunam noi